Tu traiesti in mine,in centrul meu
Strabatandu-mi sfios conturul venelor
Revarsandu-ti pacea in fiecare spectru
Astepti tacerea sa ne-nghita in lumea viselor.
Stelele,mi se topesc pe tample
Si nici o zapada nu ma poate acoperi
Nu ma poate cunoaste,ca bratele tale.
Tu vei fi ultima prezenta din univers
Iar eu voi fi eterna,pentru ca o parte din tine
S-a inchistat demult intr-un abis alunecos
Si rece,din mine.
Daca ceva din mine,o particula cat de mica,ar avea curaj sa te refuze,poate ca lucrurile ar sta altfel.As putea sa ma arunc in canapea,sa stau tolanita,si sa ma uit la televizor ore in sir,sau sa ascult orice melodie,fara sa-mi amintesc de tine.Fara ca imaginea ta sa vina peste mine si sa ma tortureze.Dar ce om,poate privi cerul fara sa se gandeasca la nimic,macar la o barca,sau la picaturile ploii,sau la vant,sau la o adiere ce ravaseste pletele unui strain.Traiesc in lumea asta,dar sunt al naibii de straina de ea,ca si cum eu as fi facuta din alta materie,si as avea alt suflet,sau alt Rai.
A venit decembrie,si e frig.Beau multe ceaiuri si stau cat mai departe de tot ce-ar putea sa ma impiedice sa te uit.Si parca iarna asta sunt si mai confuza,ca si cum confuzia ar fi starea mea permanenta,cea care ma hraneste si ma lasa sa respir.Frigul imi sufoca celulele,la fel si dragostea.Probabil daca sufletul meu ar fi un trup,nu m-as dezlipi de reanimare.
A venit iarna,si e frig.Iar eu trec pe langa blocul tau,prin cartierul tau,pe langa parfumul tau,dar nu te gasesc.Singurul raspuns plauzibil,ar fi ca te-ai mutat in alta galaxie...sau poate ca ti-e teama,la fel cum imi e si mie.Pentru ca si tu ai sentimente,si poate ca sunt prea egoista,sau incapabila sa ma pun in locul tau si sa te inteleg,sau poate ca mi-e si mai teama de ce-as putea sa gasesc acolo..in interiorul tau.Mi-e teama ca o armata de monstri o sa sara pe mine si o sa ma sfasie ca pe ultimul om...
Uneori ma intreb daca,noi,in calitatea noastra de fiinte umane,am fi capabili sa ne creeam o galaxie,asa numai a noastra,numai cu chipuri iubite de noi si cu un cer foarte albastru scrijelit pe plamanul sufletului.Mi-ar fi placut,sa-ti pot darui de Craciun,macar o constelatie,incarcata cu magnolii,mosc,dulciuri si acorduri de vioara si o mare de stele care sa straluceasca numai pentru tine.Poate,maine dimineata,am sa-ti desenez una,micuta,pe o bucata de hartie,sub forma unei spirale inconjurate de stelute galbene,iar pe spate un "TE IUBESC! ".
Diminetile as vrea uneori,sa ma tii in brate cand beau cafeaua.Si sa privim acelasi cer,din acelasi unghi.Si sa simtim aceleasi lucruri,iar tu sa-mi porti hainele,si sa sufli suparata peste fumul ce se ridica usor din tigara mea.Iar eu,sa te privesc zambind,si sa-ti povestesc toate visele in care am jucat azi-noapte impreuna.Sa-ti descriu albastrul oceanelor peste care am trecut si toate locurile bizare in care am facut dragoste.
Uneori mi-ar placea dimineata sa te gasesc printre asternuturile mele,sa trag de tine ca suna ceasul si tu refuzi sa te trezesti.Sa fi somnoroasa si jumatate dezvelita iar eu sa-ti pregatesc cafeaua.Daca am sta impreuna,am avea aceleasi obiceiuri,aceleasi amintiri,acelasi suflet.Eul meu s-ar contopi in al Tau,si ar rezulta un Noi aproape etern.
Si uite,tocmai de aia ma enervezi.Pentru ca ti-e teama,si fugi.Si te vad in fiecare zi bosumflata si nefericita.Si ma intrisez si eu,gandindu-ma ce frumos ar fi...
Dar tu esti prea incapatanata si orgolioasa...si cand zic asta nu pot sa nu ma gandesc,ce mult semanam...
Ar trebui sa plecam undeva departe,unde sa nu-ti fie teama si unde sa nu ne cunoasca nimeni.Undeva unde sa ne cautam linistea,sufletele si sensul cuvantului NOI.
