24.01.2014

Arsenic in buzele tale



 "Du-te, dar nu mă vei uita. Ai cules de pe buzele mele otrava iubirilor care nu se uită."

Este ceva nefiresc în felul în care cred că vom sfârși. Nu te gândi la ceva tragic, gândește-te că poate ne vom reîntoarce în abisul din care ne-am întrupat. Nu-ți închipui mări nesfârșite de agonie, lacrimi revărsate spre cerul ființei noastre asemenea unui ocean.
 Eu îmi imaginez sfârșitul ca pe o stâncă, calcaroasă cu reliefări puternice.

Am cules roadele acestui păcat și ne-am înfruptat din el cu atâta sete, încât și Eva ar pieri răpusă de gelozie în fața nemuririi noastre, căci doar păcatul originar este autentic și statornic asemenea timpului ce-și coboară încet plasele peste noi. Trebuie să trăim încercând să nu cădem în uitare, căci uitarea draga mea este redifuzarea unor tragedii sfâșietoare.Dragostea este un joc murdărit de păcatul de a ne fi născut. Înot în monodeism, în nemurire, mă sfârșesc în tăcerea privirii tale. Sunt plină de subiectivitate și de lumină, de eul tău aproape dogmatic.
Iubita mea frumoasă cu pielea albă și păr auriu, te-aș invita pe loc să-mi fii mireasă dacă n-ai aparține omenescului. Ca într-un basm să ne trăim existența,platonic și înmiresmat să-mi pară timpul în care tu-ți petreci desăvârşirea.Întru nemurire să năzuim căci pământul ăsta ne-a dezgolit de atâtea ori idealurile. Dincolo de platitudine și efemeritate, de genele tale lungi și privirea senină, eliberare să-mi fie sânii tăi, paradis coapsele tale, arsenic și dor în buzele tale.