Sunt lumi pe care le construim in jurul unor persoane şi pe care le privim apoi destrămându-se,de parcă nici n-ar fi existat vreodată.M-am îndrăgostit de tine şi nu mi-a păsat că eşti femeie,nu mi-a păsat de nimic nici măcar de cele mai puternice raţiuni ce au strabătut vreodată lumea.Ţi-am idolatrizat trupul,viaţa,sufletul,gesturile,cariera,nebunia.Am făcut tot felul de chestii încercând să devin eroina supremă a viselor tale nocturne.Ţi-am cumpărat pandantive cu camee,şi ţi-am înşirat petale de orhidee prin cameră.Am încercat să păstrez mirosul pielii tale într-un alt univers,am încercat să creez îngeri capabili să ne apere de orice confruntare cu banalitatea.Am trecut cu nepăsare peste tot ce construisei tu până atunci,ţi-am invadat principiile şi egoismul,ţi-am şters lacrimile,ţi-am îmbrăcat gândurile...
Am rămas blocată cu tine,nopţi la rând în tot felul de romane,jucând mii şi mii de roluri în timp ce oamenii priveau confuzi şi înspăimântaţi conexiunea dintre privirile noastre.
Cine s-ar fi gândit că toate astea se vor scurge într-o zi printre gratiile unei canalizări?
Nu vreau să te înlocuiesc,pentru că viaţa nu înseamnă doar dedublarea la nesfârşit a iubirilor pierdute.Nu vreau să pleci iar eu să stau şi să ascult muzică şi să fumez ca o nebună la un capăt de gară.Nu vreau să construiesc o altă lume alături de altcineva,nu vreau să-mi vindec sufletul într-o pseudo-iubire viitoare.Şi în afară de asta...cine îmi poate garanta acum existenţa viitorului...poate că mă voi scălda la nesfârşit într-un prezent anost şi voi sfârşi ca un adult sarcastic,plictisit de toată falsitatea planetei.
Nu vreau să pierd lumea în care am locuit atâta timp...nu vreau să fie iar vară...nu vreau să vină ziua noastră de naştere....nu vreau să mai treacă nici măcar o zi peste noi.Vreau să rămânem aici,fără regrete,fără lacrimi...fără nimic,doar noi două....
