Îmi plac acele momente în care stau cu o ceaşcă de ciocolată fierbinte în mână. Chipul mi se reflectă în geamul ferestrei ;observ urmele de frişcă ce se strecoară deasupra buzelor mele sub forma unor mustăţi. Şi brusc e chimeric.
Înfofolită în pulovere moi şi cardigane, stau şi privesc cerul care parcă are acum altă culoare. Totul e aşa, nici viu nici mort iar eu îmi ţin picioarele atârnate deasupra mesei şi privesc departe. Afară unde totul s-a închis într-o cochilie.
Încă mai păstrez urmele ceştii fierbinţi. Le păstrez pe cele de acum şi pe toate celelalte care s-au impregnat parcă pe pielea mea.
Zilele astea tot dă la televizor o reclamă la făină în care o fetiţă-gospodină "ninge" cu făină deasupra unei bucăţi de aluat gata să se transforme într-o prăjitură delicioasă. Ei bine, acum îmi pare puţin diferit o ninsoare de-adevăratelea.
Iarna somnul este cel mai profund. Acum nu mai există " a dormi" ci "a fi" una cu visul.
