ducu bertzi de mii de ori

Ca-n basme

Şi eşti pur şi simplu îngrozit de lumea ce se abate peste tine

ca un fir de nisip gata să fie înghiţit de un val imens

încotro alearga toate şi de ce-ar trebui să le urmezi?

când seara se lasă peste oraş

aşternuturile mele încep să-ţi poarte amprentele şi parfumul;

aproape că-ţi simt degetele deasupra umerilor mei, plimbându-se prin părul meu

răvăşindu-mi cearceaful şi lumea

cotrobăindu-mi prin suflet, sufocându-mi subconştientul şi raţiunea.

Întreaga judecată păleşte

te simt strecurându-mi-te în minte, pliindu-te perfect peste pieptul meu

vibrând din fiecare încheietură atunci când te strâng în braţe,

uitând să clipeşti, să respiri, murind puţin câte puţin

între braţele mele.

Mi-e frică de sărutul tău, mă ascund în spatele genelor tale

te simt în fiecare centimetru din camera asta

un oraş întreg îţi poartă chipul;

aproape că traversez jumătate de hartă deasupra venelor tale.

Mă scufund în liniştea şi-n zbuciumul tău,

murim împreună.

Crisalida

 

Este o seară din aceea în care-mi lipseşti dar nu pot să-ţi spun
nu din orgoliu ci pentru că mi-e teamă că orice cuvânt de-al meu
prost plasat, ar putea să te îndepărteze.
Aşa că stau într-un apartament străin
gândindu-mă care ar fi cea mai sigură cale să atingi Paradisul:
grota ori nebunia?
Oricum ar fi, ambele duc în aceeaşi direcţie, cea în care Tu eşti
un alt Pygmalion obsedat de eros şi de carnal,
singura ta scăpare rămânând firul subţire de raţiune
de care-ţi atârnă creaţia,
şi atunci numai ştii
dacă ai murit sau doar te naşte la infinit
acelaşi destin.