Pana si rujul tau e mai inocent...

Cum indraznesti sa-mi ceri sa uit de tine?Tocmai acum...cand esti atat de aproape...
Cand toate obiectele si toti norii,poarta chipul tau,cand fumul navaleste turbat din tigara mea,facandu-ti statui de zeita...
Tocmai acum...cand a venit toamna iar serile-mi sunt tulburate de mii de voci ce-ntreaba de tine.Voci pe strazi,voci in suflet,in dormitor,printre asternuturi,voci in cantece si-n fotografii...voci in carti si-n rugaciuni...voci ce striga schizofrenice dupa tine.
Dar mai bine spune-mi tu...ce naiba sa le mai raspund? Ca mi-ai zapacit si melancolia tomnatica uitandu-ti prin iunie rujul langa oglinda mea,farduri,si ramasite d-ale tale,printre cartile mele...urme de tine mai peste tot...
Ma bucur insa ca mi-au mai ramas cateva ganduri vechi,care nu te-au cunoscut pe tine.Cateva amintiri si imagini arhaice ce nu-ti poarta chipul sau numele.Nu-ti stiu buclele sau buzele...si ele sunt singurele in care pot sa ma mor si din care sa ma reintorc,ori de cate ori am chef....

Si cum spuneam...mai indraznesti acum,dupa toate astea sa-mi ceri sa uit de tine?