Mi-e dor uneori să scriu doar despre tine

Îmi imaginez uneori că am putea fi o constelaţie şi doar atunci simt că am curajul să te înfrunt în sfârşit.Nu,nu mi-e frică de tine,doar că,sunt prea mult lucruri pe care nu ţi le-am spus şi care au rămas blocate undeva,acolo...
Mi-am dat seama că sunt o laşă,iar cauza acestui simptom este tocmai existenţa ta.Am ajuns să-mi fie frică să-ti aud vocea la telefon,să cad cu tot cu vraful de reviste undeva pe podea,şi să te ascult cuminte,tremurând,fără să fiu capabilă de a descifra ceva.Telefoanele tale mă bulversează,tocmai pentru că sunt singurele autentice;tu cauţi un pretext să mă suni doar ca să mă întrebi ce mai fac.Apoi îţi trimit mesaje lungi în care-mi cer scuze,invocând tot mereu oboseala,inventând din frică;frica că te iubesc prea mult,iar tu ai putea să te sperii şi să pleci cândva.Şi chiar dacă nu ţi-am spus-o niciodată,să ştii că dacă pleci n-am să rămân singură,n-am să mor şi în nici un caz n-am să ma usuc de dorul tău.Voi sta cuminte treptele unei scări de bloc şi te voi aştepta.Mă voi lăsa de fumat,de bere si de toate porcăriile,aşteptându-te lucidă.Te voi certa când vei veni,şi-mi voi continua veacul deasupra pielii tale albe si parfumate.
Nu ştiu cum se face,dar eu când ma supăr plec şi nu mă mai întorc;dar tu vii mereu după mine,într-un mers grăbit,revărsănd inocenţă şi lacrimi.
Mereu când mă întristez îmi revin greu,cad într-un fel de depresie geamană cu moartea,şi stau ascunsa în cochilia mea,până cineva destul de curajos vine şi-mi sparge carapacea.Mă întrisez din cauză ca nu pot să schimb nimic acum şi pentru că viitorul ma înspăimântă în cel mai teribil mod cu putinţă.Adică,ce o să fac eu dacă raiul nu există? toată viaţa am crezut în ideea asta,şi nu cred că aş suporta să fie zdrobită.Sau mai rău;dacă dincolo de viaţa asta nu există nimic?dacă n-am să te regăsesc niciodată?dacă nu ne vom recunoaşte?dacă nu vom mai exista?....
Viaţa mă enervează tocmai din pricina faptului că nu pot să te am acum;să avem măcar o eternitate pământeană,un ceva al nostru.
De când ne-am cunoscut,n-am făcut decât să ne ironizăm,să ne contrazicem şi să ascundem lucrurile esenţiale undeva departe.Acum,brusc,totul s-a schimbat.Vorbeşti despre mine lumii,cu atâta ardoare,încât,probabil foarte curând vor crede că ai înnebunit;şi fără să-ţi dai seama te schimbi,întreci supremaţia ideii pe care mi-o făcusem despre tine,devii altfel,ceva sofisticat dar natural,precum un amurg de primăvară.Nu ştiu ce e cu noi în utlima vreme,dar cu siguranţă e ceva irepetabil şi infinit de frumos.