Benzină pentru brichete

Eu trăiesc încrustată în lumea mea,atât de departe de tine.Ştiu că nu pot să te uit,ştiu că n-ai cum să putrezeşti în mine precum o simplă amintire...ştiu că n-ai să mori niciodată,acolo înăuntrul meu,pentru că esenţa ta îmi domină sufletul..

Probabil că dacă m-ai fi iubit aşa cum aş fi vrut,aş fi înebunnit,aş fi început să alerg pe străzi,să beau tequila,să-ti scriu tot felul de chestii bizare...probabil că atunci mi-aş fi îngropat raţiunea şi mi-aş fi vândut sufletul şi te-aş fi iubit cu disperare,sânge şi lacrimi,mai presus de tot,chiar şi de spirit...

Ar fi venit un moment în care m-ai fi părăsit,în care te-ai fi săturat să mă înţelegi...în care ai fi renunţat pur şi simplu...însă eu n-aş fi obersvat,închipuindu-mi că e doar o rătăcire fizică,căutătoare,personală şi rece faţă de lume,dar atât de imaculată şi caldă în interiorul meu...

În noi sălăjluiesc milioane de lucruri care ne aduc împreună,dar tot în noi se zbat demoni confuzi şi îngeri toxicomani,în noi două cresc două continente şi miliarde de iluzii..

Toamna ne invadează cu ciorchine parfumate de struguri,dar tu eşti departe,sprijinită pe bări metalice de tramvaie sau prin alte galaxii.De fapt,am uitat că tu nu circuli niciodată cu mijloacele de transport în comun,aşa că probabil stai întinsă pe patul tău moale,înconjurată de lucruri scumpe şi cărţi vechi,privind cerul prin ţăsăturile perdelei şi gândindu-te la orice...poate chiar la mine...acoperită de acelaşi cer de toamnă,înstelat şi umed...