Te-am întâlnit într-o zi de vară...

"You were the one, you were the only one, and you were
  amazing!"

    În braţele tale voi sta mereu, chiar dacă tu poate nu vei şti, eu voi fi acolo cu capul sprijinit pe umărul tău, urmărindu-ţi oniric traiectoria destinului, oglindindu-mă câteodată în gândurile tale, scufundându-mă în limpezimea ochilor tăi. Îmi este greu uneori seara, să trec dincolo de fereastra apartamentului meu, de pereţii fiinţei mele şi să mă sustrag din placenta aceasta bolnăvicioasă care nu face decât să-mi sfâşie universul în freamătul buzelor tale. Te-am întâlnit într-o zi de vară şi am ştiut din prima clipă că nu te mai pot lăsa să pleci, nu pentru că aş crede în dragostea eternă, ci pentru că pur şi simplu erai perfectă, deşi eu nici măcar nu cutezam să definesc perfecţiunea. Centimetru cu centimetru, gând cu gând, te pliai perfect pe mine, mă completai; o prelungire a existenţei mele era obscură fără claritatea vocii tale, în absenţa chipului tău. Prezenţa ta a fost mereu tulburătoare, ca o zi de iunie în care stelele se nasc şi mor concomitent la capătul unei galaxii. Mă sperii fiindcă îmi pari atât de diferită şi totuşi îmi semeni atât de mult. Pot să devin animusul tău sau androginul devenirii tale; pot să-mi fixez existenţa la pragul lumii tale, sau pot să mă metamorfozez continuu atâta timp cât la capătul drumului mă va aştepta măcar o fărâmă din tine, indiferent câte lumi şi trupuri vor trece peste noi, cât pământ se va revărsa şi câte secole şi divinităţi ne vor preschimba devenirea. Dacă mi-aş putea asuma această revărsare continuă, dacă măcar odată te-aş simţi pe de-a-ntregul, dacă ţi-aş putea mângâia chipul şi te-aş săruta cu dor şi nesfârşire, atunci eternitatea ar deveni brusc doar o clipă, iar tu te-ai preschimba într-o icoană, în religia trecutului şi devenirii mele.