جهاد

Coranul spune că " tot ceea ce există pe pământ poartă în sine sămânța pieirii".  Religia mi se pare cel mai adesea ca un basm, deopotrivă tragic, ironic,care îţi interzice să treci dincolo de graniţa sinelui tău. Poate că nu sunt decât un Iuda care îşi aşteaptă conştient pedeapsa într-un colţ al lumii. Nu ştiu să mă declar învinsă nici măcar în faţa zeilor. Aş putea să fur masca Esterei şi să mă aşez în genunchi aşteptând providenţa divină. Ar fi zadarnic însă. Ce biblie l-ar mai primi înapoi pe cel care şi-a alungat ecoul?
Am spart acvariul şi am aprins făclia în mijlocul peşterii,apoi mi-am luat pălăria şi trabucul şi m-am urcat pe scenă. M-am aşezat pe scaun şi am aşteptat să arunce toţi cu pietre în mine, căci cei fără de păcat erau mulţi. Dar ei şi-au luat pietrele şi au plecat. M-am înălţat deasupra scenei şi i-am privit cum se îndepărtează.
..Poate dacă Iuda ar fi fost protagonistul sfârşitul ar fi fost altul...

Urcam scările căminului şi melodia aceea se derula încontinuu. Te simţeam izbindu-te în pieptul meu. Tu erai la vreo 600 de km distanţă şi eu fumam tone de ţigări şi nici măcar fumul mucurilor sau al incertitudinilor mele nu reuşea să te acopere pe de-a-ntregul. Mă uitam la mesajele tale şi râdeam. Niciodată nu ţi-a plăcut să scrii cu semne de punctuaţie. Golurile cuvintelor tale mă urmăresc peste tot.
 Trenul gonea spre Miercurea Ciuc. Stăteam sprijinită de un perete cu ţigara în mână. Tremuram de frig şi continuam să-ţi privesc chipul alergând prin acea spărtură, la graniţa dintre două vagoane...mereu la graniţă...