12.09.2013

Femeia pe care o iubesc





     
       
  Ecoul tău este sunetul ce-mi răpeşte fiinţa. Ai trecut ca o umbră prin viaţa mea;parfumul tău, atât de efemer, nevrotic, este tot ce mi-a rămas din această goană. Ieri te-am văzut aproape pentru ultima oară. Te ascundeai de ploaie într-un colt de mall. Semiîntuneric, vânt şi o mare de lume care se răsfrângea parcă în acelaşi spaţiu limitat. Doar noi două, evitându-ne privirile sfâşiam tăcerea decorului. Piesa aceea se derula neîncetat în faţa ochilor mei şi se reflecta apoi distorsionată în galaxia ce am construit-o în jurul ochilor tăi. O mulţime halucinantă, trimisă acolo parcă de un zeu ce încearcă să-mi sfărâme cu orice preţ armata. Ceea ce nu ştie el, este că armura mea a ruginit de mult şi stă aruncată într-un ungher al sinelui. Soldaţii mi s-au sfârşit rând pe rând într-un noian de incertitudine şi tot ce este cert acum este tocmai îndoiala ce ne pândeşte pe amândouă, acea undă cenzurată ce nu mă lasă să pătrund dincolo de platitudinea prezentului. Aş fi alergat atunci spre tine şi te-aş fi strâns atât de tare în braţe încât aproape mi-aş fi pierdut răsuflarea, încât aş fi putut să mă prăbuşesc chiar acolo, în mijlocul teatrului, pe o podea translucidă, la marginea fiinţei tale, atât de dragi mie. Tu nu te-ai perindat pur şi simplu prin viaţa mea, tu ai fost o suferinţă necesară, un măr din care orice muritor ar fi muşcat fără vreun regret,până când te-ar fi epuizat asemenea unui gând.  Ştiu că îţi place povestea aia, Tristan şi Isolda, dar eu nu vreau să trăiesc aşa, ca într-un basm. Eu nu cred în Iad şi nu cred că cei care se iubesc trebuie să moară împreună. Cine-mi garantează mie că te voi mai întâlni vreodată dincolo de viaţa asta? Că vom urca împreună în aceeaşi trăsură, pe aceeaşi luntre a lui Caron? Eu vreau să trăiesc acum când ştiu că viaţa e singura certitudine. Vreau să-ţi epuizez acum prezenţa, râsetele şi măştile, să-ţi cunosc toate laturile, toate ticurile,să mă oglindesc în privirea ta vie, prezentă şi nu într-o amintire, într-un spirit, într-o efemeritate.Dar, dacă aş şti că dincolo de viaţă, ne vom regăsi, atunci aş fi onorată să-mi petrec eternitatea lângă tine, lângă această prezenţă tumultoasă şi confuză, dominatoare şi îngândurată.

2 comentarii:

Violeta Sandor spunea...

Ai reusit sa realizezi un tablou indraznet si complet al iubirii tale. Cu pensula incarcata de suferinta trasezi liniile sufletului tau in culori de necuprins. Dincolo de cuvinte...

Sappho spunea...

Multumesc pentru cuvintele frumoase. :)
Am senzatia ca e greu sa fii "tu" cel adevarat si atunci cand facem asta, intervine drama. Drama de a te regasi in celalalt.