În fiecare dimineaţă mă trezesc şi încă nedezmeticită îmi beau cafeaua şi fumez vreo două ţigări. Deschid larg ferestrele şi mă trântesc înapoi în pat. Dimineţile nu mi-au aparţinut niciodată, sunt momentele ălea în care abia dacă pot să vorbesc,sunt împleticită şi somnoroasă.În spatele urmelor de buze de pe ceaşca mea de cafea se înalţă ziduri înalte. După ora 10 mai pun vreo două trei cărămizi la castelul meu şi mă arunc liniştită printre perne. Visele mele sunt în siguranţă. Încă vreo 200 de dimineţi şi o să-mi ridic capul printre aburul norilor.
Castelul meu e foarte frumos. Are patru grădini şi un purgatoriu. În fiecare presar rouă peste trandafiri.Când cetatea mea se va lovi de cer atunci purgatoriul se va transforma în rai. Şi eu mă voi transforma înapoi în Eva şi vom creşte împreună toate trăirile şi lucrurile timpului, ca la începuturi.
Când dorm am senzaţia că atunci când mă voi trezi voi fi poate în alt loc.
În grădinile oamenilor pluteşte seceta dar ei sunt prea preocupaţi cu hârtiile. Le plac foarte mult hârtiile şi îndoiala. Ei se îndoiesc până şi de umbra lor.
Poate nu e bine să fii singur, dar dacă eşti atâta timp înconjurat de oameni, când mai ai timp să fii cu tine? Tu cui rămâi? Dacă mă vor rătăcii de mine într-o bună zi, am să-i rog să nu uite să-mi ude trandafirii.
Am plecat de multe ori departe dar destinul meu nu m-a urmat. L-am tot strigat dar se făcea că nu mă aude. Aşa că a trebuit să mă întorc şi să-l cos de talpa mea ca să nu se mai poată împotrivi. Apoi mi-am construit o barcă imensă-imensă din lemn şi am pornit cu velele în bătaia vântului. Toţi oamenii de pe pământ au pornit să mă caute dar nu m-au mai găsit de atunci. Acum m-am întorc la începuturi. Trebuie să am grijă să n-o dau în bară şi de data asta. O să incep să plantez trandafirii cu mare grijă. Trebuie să fie cea mai frumoasă grădină dintre toate de până acum. Pentru că e ultima.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu