14.05.2011

Schizofrenie platonică



 

16.01.2011



Probabil că aş putea să scriu câte un roman despre fiecare om pe care l-am cunoscut.M-aş putea plimba astfel pe stradă ca printre rafturile unui anticariat,fără să par indiscretă,în timp ce viaţa mea se umple cu fragmente din existenţa altora.Îmi place să caut în câte un trecător ceva intim,oarecum familiar,să regăsesc ceva pierdut şi uitat în interiorul meu.
Sunt lucruri pe care n-am să le recunosc niciodată celorlalţi şi poate că nici măcar mie însămi.Îmi place singurătatea,aşa cum o înţeleg şi o simt eu şi aşa cum îmi apare în noaptea asta,când mă plimb pe lângă blocurile somnoroase,ascultând muzică la căşti şi sorbind visătoare un suc acidulat.Singurătatea înseamnă atunci când sunt lipită de mine însămi,când devin egoistă şi mă afund în tot felul de romane interzise conturând un soare doar al meu ce străluceşte melancolic şi incandescent.În fortăreaţa pe care mi-o construiesc uneori,amintirile îmi sunt suficiente iar confruntarea cu realitatea devine doar reflexia unui miraj.Întotdeauna când încep să scriu mă las distrasă de tot felul de idei şi devin practic incapabilă să sintetizez lumea pe care o văd şi în care mă scufund tot mai adânc,strat după strat.Aş vrea să pot descrie,de exemplu,ziua asta de iarnă,în care sunt departe de zgomotul anost al oraşului şi de toţi oameni pe care am încercat să-i uit vreodată.Privind confuză spre linia orizontului,ce stă nemişcată şi frântă pe alocuri,mă simt ameţită.În braţele unui nor alungit,se leagănă o stea iar lucrurile din jurul meu încep să-şi piardă dimensiunile reale,afundându-se în noapte.Uneori,ocolesc jumătate de oraş doar pentru a revedea o anumită scară de bloc,a cărei materialitate şi prezenţă mă atrage ca într-un vis.Ieri,am stat toată noaptea rezemată de calorifer,hiperbolizând ideea de cafea la ibric şi aruncându-mi privirea pe nişte versuri de Cărtărescu în timp ce-mi ascundeam toată speranţa în gazul ieftin al brichetei şi-n lumina lanternei ei.
Pe fundal se auzea un fel de melodie ce zeifica ideea de eternitate în braţele persoanei iubite.Am stat aşa ore bune,aruncând din când în când o privire către vastitatea lumii încadrate de fereastră,până când cafeaua şi ideile s-au epuizat,iar eu am adormit.
Soarele ce m-a trezit în dimineaţa asta e doar o vagă amintire şi aproape că mă doare să ştiu cât de trecătoare sunt lucrurile din care ne constituim viaţa.În fiecare dimineaţă,după trezire,mi-am făcut un obicei din a împrumuta cafea de la vecini,invocând tot felul de pretexte stupide.Însă doar eu ştiu cu adevărat cât de haotice şi hipnotice sunt nopţile în care-mi respir propria esenţă.Dar revenind la ziua de azi,nu am prea multe de spus...
Uneori îmi e practic imposibil să mă pliez după cerinţele societăţii şi am adesea senzaţia că lumea mea e perpendiculară cu universul iar existenţa mea e doar o iluzie.În seara asta am ieşit la primbare ca să-mi scutur praful pe zăpadă şi să-mi răcoresc gândurile,dar probabil când voi ajunge acasă voi ignora cu desăvârşire temele şi apartamentul,redescoperind adevărul într-un roman de Cioran.Câteodată îmi doresc să fie iarnă mereu;doar astfel pot să stau la nesfârşit lipită de sobă,sorbind ceai,sau răsfoind tot felul de albume şi cărţi ce adăpostesc mereu alte şi alte galaxii,cu oameni sau genii.


13.03.2011


Sunt câteva zile de când a venit primăvara,iar eu continui să mă ascund în spatele unor măşti împrumutate de la trecătorii de care m-am ciocnit săptămânile astea.Mă uit la cei din jurul meu,cum stau plictisiţi în băncile lor,având senzaţia că ştiu totul despre mine.De fapt,fiecare om are senzaţia că ştie totul despre cei din jurul lui,însă suntem incapabili să ne „descoperim” cu adevărat chiar şi pentru noi înşine.
Aş vrea să pot vedea generaţia mea prin ochii bătrânilor de altă dată...
Şcoala mă plictiseşte oarecum,tocmai pentru că îmi este foarte greu să valorific ceva din valoarea actuală a materiei şi din „dragostea” celorlalţi pentru cărţi.Învăţământul obligatoriu e o corvoadă pentru toţi cei care valorifică din experienţa anilor de şcoală,doar latura financiară în care îi poate ajuta acesta.Eu numai înteleg nimic din tot ce se întâmplă,aşa că m-am depărtat de tot ce ar afecta universul ce mi-l fortific neîncetat.
În ultima vreme am doar vise ciudate,în care-mi continui realitatea cotidiană,întâlnind tot felul de surâsuri calde şi arhitecturi stradale.Visez des şi detaliat,iar când mă trezesc,am senzaţia că aceea e de fapt realitatea mea.
Azi e primăvară şi aproape că simt asta,odată nebunia de culori ce stă aşternută undeva nu foarte departe de marginile ferestrei.Când înmuguresc pomii,îmi place să cred că renasc şi eu odată cu ei.Am deschis astăzi toate ferestrele clasei mele şi am aşteptat vizita unei flori de cireş,care să-mi şoptească un pic despre raiul de dupa viaţă şi despre existenţa unei bucăţi de paradis pe pământ.Uneori,primăvara mă face să cred că Paradisul stă în oameni,în sufletele lor şi-n cărţi.
Mi-ar plăcea să sfârşesc într-o zi caldă de mai,iar peste trupul meu să se scuture flori de tei,în timp ce eu îmi regăsesc liniştea şi raiul...


20.04.2011

Nu mi-au plăcut niciodată vacanţele scurte;când mă obişnuiesc cu traiul de la „palatul” meu imaginar,trebuie brusc să sfărâm toate conceptele şi să alung toate chipurile pentru a putea reveni la o stare mai apropiată de realitate.
În dimineaţa asta am recitit Proust;fraze grele aruncate printre ceşti de cafea şi prăjituri supraetajate îmbălsămate în esenţe.
M-am refugiat de câteva zile în casa bunicilor,însă cu toate acestea continuă să mă viziteze tot felul de oameni,fiecare cu propriile haine şi idealuri.Când mă întorc în oraş,ies zilnic cu prietenii însă,nu pot,măcar câteva minute,să nu mă gândesc la „frimiturile” lumeşti ce-mi macină eul latent şi sferele.Mă întreb dacă voi ştii cu precizie care va fi ultimul „mâine” din viaţa mea.Cu siguranţă înainte de ultima gură de aer aş reciti puţin din toate lucrurile care mi-au plăcut vreodată,căutând în grabă şi rătăcindu-mă prin „celălalt” om,sfera ce m-a lăsat să-mi duc incompletă viaţa pământeană.

Momentan însă,nu vreau decât să construiesc un mic şanţ în jurul fortăreţei mele,în care să-mi torn zâmbetele,visele,amarul,cămăşiile şi toţi solzi multicolori ai oceanelor.

Visez mult,şi asta poate că-mi dăunează.Îmi sprijin existenţa de a celorlalţi,căutându-mi însă propria singurătate generatoare de materialitate eternă.Numai ştiu ce vreau,ce sunt,dar ştiu ce am fost,fiindcă trecutul se plimbă haotic printre genele mele.Nu ştiu ce voi fi,dar ştiu cum aş vrea să sfârşesc,conturându-mi cu un pix,zeci de galaxii pe încheietura mâinii.
Poate că „mâine” va fi identic cu „azi”.dar totuşi diferit,cu miros de măr,flori de tei şi prospeţimea unei iubiri platonice.

10 comentarii:

Filonous spunea...

Wow! Dacă nu erau micile abateri gramaticale ca să mă aducă înapoi pe solul realităţii, îmi luam zborul împreună cu metaforele pe care le-ai turnat aci! Te felcit, cu greu am întâlnit oameni care să ia în stăpânire atât de bine cuvântul-imagine! Păcat că ai o vârstă atât de fragedă, altfel ţi-aş fi făcut curte (alta decât cea a bunicilor)! :))

Sappho spunea...

Nu te-ai obisnuit cu ele?...de atatia ani...:))

Caleb spunea...

Ante.
Am venit la tine ca ai poze si e colorat. Am zis, apoi, ca e cumsecade sa si citesc (Io nu-s cumsecade)


20.04.2011
Spune-mi: nu te inteleg prietenii tai sau nu-i lasi tu?
Am avut senzatia ca-i privesti nedemni de gandurile tale. (apoi poate-s prosti)

Sappho spunea...

Pai...uneori avem cu totii senzatia ca cei din jurul nostru nu ne inteleg..sau sunt nedemni de trairile noastre, nu crezi?

cat despre prietenii mei,in unele momente nu i las eu sa ma inteleaga crezand ca poate asa e mai bine.
Oamenii se sperie usor de trairi complexe sau bizare...

p.s. oricum mersi ca te-ai oprit pe blogu` meu :)

Caleb spunea...

Io oricum nu ma inteleg usor, da' ceilalti sunt demni. ( poate mai demni)
In fond nu suntem atat de diferiti, e vorba de intensitate.
La cat pari de profunda aici... imi dai senzatia ca alegi in realitate doar calea usoara.

Sappho spunea...

nu e vorba ca aleg "calea usoara" ci incerc sa gasesc mijloace prin care sa convietuiesc fara sa fiu afectata...

Caleb spunea...

De ce?
Nu esti puternica?

Sappho spunea...

ba da...dar nu merita sa te complici cu toate aspectele "exterioare"...asa ca mai bine le eviti sau le ignori...

Caleb spunea...

Imi permit sa zic ca te inseli.

Sappho spunea...

eh...fiecare vede si simte lucrurile intr-un anumit fel...:)