28.08.2011

Inadaptare la eternitate




Mă gândesc adeseori cu teroare la sumedenia de stări prin care va trece sufletul meu în momentul confruntării cu însăşi esenţa conştiinţei.Nu adevărul va declanşa apogeul stărilor complexe de până atunci,ci tocmai finalitatea prematură a tot ceea ce m-a caracterizat de-a lungul vieţii.În momentul în care se vor arunca zarurile,nu va mai rămâne nimic din mine,în afară de haos,incertitudine,disperare.
*
Mă tem ca atunci să am tot ce-mi lipseşte acum...ce-aş putea să fac eu cu atâta timp,înţelepciune şi răbdare?
Hoinărind permanent într-o mare de incertitudini şi vicii,calea Raiului îmi va părea mult prea simplă.
*
Mă întreb ce cantitate din fiinţa mea a fost cu adevărat om,şi câte laturi au tins către sfere nefireşti,sălbatice...
Oare unde s-a sfârşit eul meu şi unde a început Universul?

11 comentarii:

Maia spunea...

Ma tem ca o sa ajung la fel..
Scrii mult prea minunat..

Sappho spunea...

eu iti doresc sa nu ajungi...decat la intelepciune :)
restul ma inspaimanta tocmai pentru ca mi e frica sa nu pierd ceva din mine..
in rest sunt dominata de curiozitate si o oarecare asteptare..,,

iti multumesc pt ce ai spus mai sus!

si pot spune acelasi lucru despre tine :)

Sappho spunea...

poate ca nu e minunat..dar e ceva sincer...si e ceva al meu ..

Maia spunea...

exact asta e minunat, ca e o parte din tine pe care o ragasesc si in mine..mai mult sau mai putin.

Sappho spunea...

frumos spus...
e atat de bizar si de magnific cum ne putem regasi uneori..in ceilalti

Maia spunea...

inevitabil.
eu mereu am iubit coincidentele..

Rosaline spunea...

Este un moment cand toti ne intrebam acelasi lucru, intr-o disperare muta a constiintei de sine, nestiind cine suntem cu adevarat si ce va ramane din acest "cu adevarat" in viitor. Important este ca ne avem pe noi insine si ca, undeva, acolo, stim care este urmatorul pas de fiecare data.

Violeta spunea...

Suntem inconjurati de un haos existential pana la urma care ne obliga sa fim obiectivi sau subiectivi. In orice moment sau plan deciziile ne apartin in exclusivitate. Intr-un inceput, amurg sau doar cand simtim ca devenim fluizi ca timpul. Ramanem mai tot timpul ascunsi in conul umbrei noastre. Poate ca nu suntem altceva decat amagire, zbor sau vis pentru ceilalti. In noi recunoastem respiratia inserarii si ne contopim deseori cu gandurile noastre dizolvate in lumini palide. Pana la urma obositi, ascultam in taina tacerea fiintei si suntem impliniti. Cu lacrimile ce ne invesmanta diminetile si apusurile.

cu drag, Violeta

Sappho spunea...

Maia - şi eu...sunt unele dintre cele mai frumoase lucruri din viaţa noastră.

Rosaline - oricum nu ştiu cât de capabili suntem să sintetizăm cu adevărat cele mai importante lucruri din tot ce am trăit,dar probabil că da...ştim care este următorul pas în existenţa noastră..

Violeta - În general suntem mai mult subiectivi decât obiectivi..încât de cele mai multe ori tind să mă îndoiesc că putem fi şi altfel..

"Cu lacrimile ce ne invesmanta diminetile si apusurile. " cât de mult mi se potriveşte ceea ce ai spus..doar că la singurătatea de dimineaţă mai adauc ţigarete Marlboro şi o ceaşcă de cafea..

Aimee spunea...

Superb blogul tau, o sa te urmaresc .
Cat despre postare are o profunzime aparte...Chiar scrii minunat...

"Ce-as putea sa fac cu atata timp, intelepciune si rabdare?"asta este partea care imi place cel mai mult...
Ma trec fiorii cand o citesc...Ma regasesc in ea...

Sappho spunea...

Iti multumesc pentru cuvintele frumoase Aimee..
Ma bucur de fiecare data cand cineva imi spune ca se regaseste in ceea ce scriu :)

Te pup , Diana.