câte morţi şi învieri trebuie să cunoască omul pentru a putea înţelege
că nimic nu-i mai omenesc decât iubirea?
Nu vreau să te iubesc fiindcă îmi eşti diferită
cu ochii prea plăpânzi şi gene lungi
cu buzele întretăiate de sărutările mele
cu pielea prea albă pentru lumea asta
îmi eşti nefirească, firavă făptură lângă paşii mei.
Dacă aş muri acum aş stii că rămân a pământului pentru o vreme
Şi totuşi...
pielea ta îmi poartă săruturile iar albastru ochilor tăi
îmi oglindeşte sufletului
genele-mi s-au răsfirat deasupra umerilor tăi goi
iar mâinile mele de fapt nu ţi-au dat drumul niciodată.
Mă porţi cu tine, în mersul tău grăbit, în felul împleticit şi adorabil
în care mânănci
în felul în care respiri când mă priveşti
îmi porţi parfumul deasupra pielii tale
şi gândurile deasupra venelor.
Sufletul meu simte într-un mod incontrolabil
să se îndrăgostească de fiecare lucru al tău
ca şi cum viaţa din noi rămâne în orice atingem.
Dacă ar fi aşa,înseamnă că eu respir de mult aerul
din plămânii tăi.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu