24.12.2015

Jamie Lawson - Wasn't Expecting That [Official Video]

 



Mă grăbeam acum câteva zile să ies în oraş când am văzut că rula clipul ăsta pe un canal de muzică.Brusc mi-am amintit de Greys,de liceu,copilărie şi toate pietrele şi străzile peste care am călcat vreodată.M-am născut sub un semn tare nenorocit;cum să-mi scot eu vreodată oraşul ăsta din sânge?Am îngrămădit în carnea mea toate străzile astea şi toate apusurile şi răsăriturile din ultimii 20 de ani de existenţă,spitalul şi parcurile culorile de toamnă şi marea,luminiţele de Crăciun.

Mi-a venit atunci în minte scena aia,cea mai superbă de iarnă, în clasa a 10 a cred,când am ieşit toţi pe poarta şcolii,nici măcar nu ştiu de ce fusesem în ziua aia la şcoala în afara de a face schimbul de cadouri de Crăciun,numai era nimeni nici la şcoală,nici pe străzi doar noi,tineri şi frumoşi,radiind de fericire şi un apus superb de iarnă cu valuri întregi de zăpadă pe care o străbăteam în drum spre Rock-n-roll(care acum a devenit un restaurant de fiţe)....Fumam Kent şi  Sundays Fantasy şi ne bulgăream în mijlocul bulevardului.Apoi intram şi comandam un rând de beri,zâmbeam întruna fără vreun motiv,ne priveam cu dragoste şi nu ne gândeam la altceva decât la faptul că trebuie să trăim cât mai mult mai intens,mai aiurea.Primisem şi setul ăla de creme de la Radu care mirosea a Magnolie şi care mă dădea peste cap.Acasă ai noştri făceau cozonaci iar celelalte clase avea planuri serioase de viitor.Eu cu Radu ne băteam cu cartofi prăjiţi la city,fumam ţigări prin scări de bloc,ne împrieteneam cu toţi oamenii care ne ieşeau în cale,ne căţăram pe statui sau acoperişuri,ne întindeam peste marea îngheţată, am avut nişte ani tare frumoşi cu toţii.

Niciun comentariu: