Uneori imi pare ca viata reintra-n vis,iar eu imi cladesc existenta pe obsesii si siluete pe care nu le-am atins niciodata.Un vis atat de nenorocit si dizgratios,care ma coboara in cel mai cumplit iad,cu becuri palide aprinse deasupra gandurilor si viori ce urla nebune balade stranii.
Dar eu tot dorm,in asternuturi reci,inlantuite de o luna palida si stele pustii.Eu dorm,tot mai departe de lume,intr-o increngatura de sentimente ce ma mistuie si ma pierd de mine.Iar dimineata,chipul tau imi pare tot mai nepamantean iar necunoscutul are parfumul unor constelatii pe care le mai regasesc doar uneori.Si stau si-ti privesc nedumerita cafeaua posedata de unduirile respiratiei si pielea si visele blocate printre coaste,printre gene,printre buze...si ma intreb unde oare...te-am pierdut...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu