Moleseala de sambata dimineata

-Stii..stand pe canapeaua asta mohorata,privesc uneori cerul prin fereastra aia crapata.Il privesc asa,ca si cum as face asta pentru prima si ultima oara.Cred ca sunt singurele momente,in care timpul nu exista.Universul se opreste in loc si nimic nu-si duce veacul dincolo de mine.
Am zile,in care ma baricadez in casa,si refuz sa intalnesc oameni.Ma adapostesc printre asternuturi,si zambesc prosteste,pentru ca pur si simplu am senzatia ca ma intorc in lumea mea.Dar de fapt chestia asta cu o "lume" personala e doar un mit,un strigat al sinelui catre exteriorul asta stupid,sau orice altceva mai putin realitate.
-Bine,dar nu poti sa generalizezi.Adica,indiferent de ce spui,nu-ti poti depasi conditia singulara,nu poti sa simti si sa vezi si pentru alti.Asta ne e destinul,sau traiectoria,ghinionul,prostia...
Si acum ce ai de gand? Adica...o sa faci ceva?
-Pai spune-mi tu.Ce naiba ar trebui sa fac? Sa ma reindragostesc,sa innebunesc,sa ma duc in fiecare zi pe strada ei,sa-i violez cerul,stelele,blocul,viata...sa ma duc acolo si sa pretind ca eu am intaietate,doar pentru ca eu am iubit-o cel mai mult? SI......
-Deci gata! Asa nu se mai poate..pur si simplu.Adica nu poti sa-ti irosti tineretea iubind ceva ce nu va fi niciodata al tau.Pur si simplu nu poti.Orice ai spune,o relatie mai aiurea ca asta,nici ca puteai sa-ti doresti.Revino-ti! Ia un lighean cu apa rece si toarnati-l de zeci de mii de ori in cap,pana ti se limpezesc si cele mai microscopice ganduri.Toata lumea iti spune ca nu e bine.Tu nu si nu.Aduci vorba mereu de acelasi lucru ca si cum...nu stiu...ai vrea ca toti sa accepte.Peste mentalitatile oamenilor nu poti sa treci ca peste o groapa!
-Bine,bine...am inteles ideea,nu e nevoie sa te repeti,argumentezi si enervezi simultan din doua in doua minute.Asta ma preocupa,despre asta vorbesc.
-Si cat?cat timp crezi ca te va mai asculta cineva?
-Nu stiu...daca tu pleci,daca ei pleaca,or sa existe mereu alte si alte persoane care sa fie acolo pentru mine.Iar cand or sa plece ele,cand o sa ne certam,sau nu stiu,o sa ne desparta orice razvratire de destin,o sa gasesc eu alti oameni,iar cand o sa plece si ei,o sa-mi caut zei,ingeri,o sa-L caut pe Dumnezeu,o sa ma regasesc in rugaciuni,in nebunie,in pachete de Marlboro si sticle de vodka,in sperante,sau in lacrimi,in carti sau in muzica,da tot o sa ma regasesc in ceva.Si chiar daca o sa fiu cu altcineva,chiar daca o sa am copii si verigheta,tot o s-o iubesc pe Ea.Dar oricum,tu esti incapabil sa intelegi astfel de lucruri asa ca...las-o balta.
-Vad ca,in ciuda faptului ca ne cunoastem de ani buni,tot ma desconsideri.
-Da pentru ca,n-ai fost niciodata in situatia mea,dar iti permiti sa comentezi,te crezi un judecator al naibii de priceput cand vine vorba de conflicte sentimentale,tocmai tu,o lepra! care ai fost parasit de atatea ori,care ai inselat si mintit,tocmai tu,care n-ai iubit niciodata.O sa vad,e viata mea,nu a ta,nu a destinului,e doar a mea.Poate nu acum,dar peste foarte putin timp o sa se intample ceva extraordinar,aproape ca un miracol...care o sa ma scoata din monotonia si confuzia asta exacerbata de societate si principii.
-Traim vremuri grele...
-Nu,traim confuzii prapastioase.
-Adica?
-In scormonirea noastra catre centrul sinelui,ne-am ratacit.Tocmai de asta le place oamenilor sa iubeasca,pentru ca doar atunci,au senzatia ca se reintorc la origini,catre ei insisi...