Dupa ce m-am dezbracat de toate laturile care nu-mi apartineau,mi-am facut un ceai de tei si m-am prabusit pe pamant cu ochii la stele.Auzeam picaturile unui robinet stricat,dar cu toate astea,nimic nu putea sa ma tulbure.Ma intrebam,ce se intampla la intervalul dintre doua batai de inima,si astfel brusc,mi-am amintit de tine.Ca si cum te-as fi uitat ani de zile undeva inauntrul meu,intr-un fel de coma spirituala.Insa mi-era prea teama de tot ce ar fi putut urma,asa ca m-am scuturat de roua si-am intrat in casa,blocand toate ferestrele si usile posibile.Am tras o draperie groasa peste cer si m-am izolat in liniste,dar un greiere incepuse sa-si planga baladele in coltul camerei.,asa ca i-am luat viora si sufletul si le-am aruncat pe prispa,cat mai departe...
Era o liniste haotica,cu multe imagini,si sunete si tot felul de lucruri care ma inspaimantau si ma infricosau,pentru ca stiam prea bine,cat de usor le-ar fi fost sa ma domine din nou....
Dupa cateva secunde mi-am incrucisat bratele,dar n-am putut sa cuprind decat un spatiu gol.Ma aflam acolo,chiar in acea camera,dar ma simteam ca si cum nu era nimeni pe pamant,nici macar eu nu eram.Nu-mi mai simteam respiratia,ca si cum as fi fost desprinsa total de propriul trup,de propriul Eu...ca o nava in deriva,un gand somnoros,o tacere...
Da,cu siguranta in urmatorul minut am stiut ca eu sunt raspunzatoare pentru toate,pentru ca mi-am conturat scenariul in jurul tau,si ne-am lansat amandoi in lumina reflectoarelor si in aplauze,precum doi actori.Dar cand a venit momentul sa renuntam la masti,eu te-am rugat sa le pastram,si sa ne mai jucam putin,cat timp mai e omenirea ocupata.
Noptiile erau nesfarsite si aproape stranii.Eram doar noi,urcandu-ne pe scari pana la stele,creionand cu compasul o galaxie numai a noastra.Veneam din lumi diferite,dar nu conta,caci eu iti iubeam toate defectele si toate zambetele,eram spectatorul tau,ce te contempla la nesfarsit,incercand parca sa te fixeze in eternitate.Te criticam,te apreciam si te descopeream cu fiecare secunda tot mai altfel,in toate ipostazele si in hainele tuturor gandurilor tale.Ma oglindeam in tine si cautam sa gasesc un abis pierdut,dincolo de ochii tai.
Dar poate ca si acum vantul iti mai bate uneori la fereastra,sau poate uneori ai senzatia ca toate femeile poarta parfumul meu,cand te ciocnesti de ele pe strada sau in autobuz.Sau poate doar eu te mai simt,cautandu-te cu o disperare pe care n-am sa mi-o recunosc niciodata, in fiecare trup si suflet,ce se ciocneste de existenta mea.De fapt,cred ca in intervalul dintre doua batai ale inimii,suntem noi,continuandu-ne povestea fara teama,intr-un spatiu rece si inchis,dar atat de permisiv...
In minutele urmatoare,mi-am promis sa incetez cu aberatiile.Dar tu veneai tot mai mult peste mine,obligandu-ma sa ma prabusesc intr-o moleseala vesnica de amintiri.Atunci,parfumul tau mi-a invadat simturile,si ti-am simtit parul acoperindu-mi degetele si capul sprijinit de palmele mele.Eram pierduti intr-o ceata nebuna de toamna,singuri si rataciti,dar aveam alte galaxii in fata ce ne asteptau pana la rasarit.Am stiut atunci,ca mi-am amintit de tine,ca de o stea desprinsa din galaxia noastra si tocmai de aceea m-a cuprins teama.O teama nebuna de a nu te regasi si pierde iar intr-un neant salbatic.