Să te îmbrăţişez până numai rămâne din tine
nici embrionul care-ai fost,
până când praful se aşterne
deasupra rămăşiţelor tale microscopice
şi viermii-şi fac altar
în amintirile tale.
Străbat galaxiile ce se leagă
între genele tale;
îţi absorb seva şi te las secătuită
de tine.
Muşc lacom din carnea buzelor tale
şi te privesc cu atâta însetare
încât mă înnec în propriul meu suflet;
dar tu eşti atât de naivă
oare nu ştii că diavolul pare întotdeauna înger?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu