Înterzăresc linia subţire de demarcaţie
ce uneşte toate iubirile prin care am trecut vreodată.
Fiecare-şi poartă parfumul şi temerile
şi un sărut răsfrântat sau nu pe obrazul celuilalt.
Nu ştiu încă dacă noi vânăm sau viaţa
ne vânează pe noi,
şi poate că de cele mai multe ori
respirăm prin îmbrăţişarea celuilalt
uitând că şi noi avem plămâni.
Astăzi mi-a amorţit privirea;
o simţeam pierdută în altă lume
şi mi-a fost frică să ies din casă
de teamă să nu mă împiedic în alergătura mea nostalgică
de trecători.
Aş vrea să mă trezesc într-o dimineaţă
şi să constat că sunt un robot, programat să facă cafea
să doarmă şi să lucreze
fără teama ca într-o zi unica sa certitudine
să fie zâmbetul iubitei sale.
Până când un univers paralel îmi va adăposti
încărcatura metalică şi intangibilă,
nu pot decât să mă complac, tăcută şi împăcată
în jurul tău,
asumându-mi slăbiciunile şi umanitate
înfăşurată în cearceafuri,
înfruptându-mă cu încăpăţânare din seva tămăduitoare
a Erosului.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu