Am irisul pătat de privirea ta
şi genele mele stau încă lipite de umerii tăi;
cumva,printr-un mister al geneticii
pielea mea a început brusc
să-ţi poarte parfumul.
Mă aşez ca o hartă în faţa lumii
şi zeci de trecători aleargă deasupra venelor mele
dar numai un singur muritor
a reuşit să-mi intre pe sub piele
de parcă m-aş fi îmbrăcat cu fiinţa lui.
Îmi port părul în vânt
şi mă simt la fel de tânără precum ţărmul ăsta
pe care nu l-a pietrificat încă nici un val.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu