M-am născut prea târziu pentru viaţa asta;
armele mi le-am găsit ruginite
iar iarba răsuna veşted în urma paşilor mei.
Cerul mă privea palid din înălţimea veşmintelor sale
iar eu îmi culegeam timid ultimile amintiri de nenăscut.
Adevărul e că nu cutezam să mă arunc din barca
ce sprijinea cele două lumi.
Trebuia să sfâşii placenta pentru a mă naşte
de-adevăratelea
dar braţele îmi erau blocate în jurul trupului
iar deasupra mea stăruia o lumină molatecă de mai.
Când am spart crisalida,fluturele s-a transformat
înapoi în omidă
regnul a regresat în el însuşi,iar braţele-mi erau în continuare
incompatibile cu umanitatea.
Stând încenuncheată în mijlocul furtunii ce se purta în afara mea
mă întrebam dacă plămânii mei respiră de teama morţii
sau de înfrigurarea confruntării cu orice fiinţă vie.
Însetată am luat o ultimă gură de aer,
Mi-am ridicat privirea spre cer şi i-am strigat
"Te rog,
Redă-mă pe mine, mie însumi"
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu